În cetatea Glogoveţului, odinioară hălăduiau Urieşii.

Puţină lume ştie că aici a existat o veche cetate  care a fost construită pe dealul „Ţuţumanul” care străjuiește satul Glogoveț  şi care avea rol de apărare.

Legenda este povestită de scriitorul Alexandru Lupeanu Melin, originar din zona Blajului, în volumul ”Evocări”: ”În cetatea Glogoveţului, odinioară hălăduiau Urieşii. Şi ăştia erau atât de mari şi de cumpliţi, că dacă doreau o mămăligă de cină şi n-aveau sită să cearnă meiul, trimiteau un copil la vecini, în Munţii Sebeşului, să ceară cu împrumut. Urieşii ăştia erau oameni ca şi noi, dar mai zdraveni, cu frunţile deasupra copacilor… Şi grăiau tot aşa, cum grăiesc Românii, dar mai curat. Urieşii aveau şi vite, cum au toţi creştinii, ciobăneau şi plugăreau. Că foamea tot cu pită se potolea şi atunci. Fata Urieşilor, Rusalina, ciobănea în acea zi la Pârva. Era frumoasă, ruptă chiar din soare. Şi era tinerică şi fragedă, ca firicelul de cânepă la Sânziene. Şi cum se sbenguia ea, cu mieluşeii şi cu iezii pe colea, Smeii au pândit-o şi-au luat-o-n braţe tari de voinici, au urcat-o pe caii lor năzdrăvani. S-a sbătut sărmana ce-a fost modru, a ţipat înfiorată, ca muşcată de sălbătăciuni. Şi plângea cu amar, de-i curgeau lacrimile vale. Şi Smeii cu fata au luat-o în sus, pe lângă pânza de apă a Târnavei-Mici, spre Munţii Zişealului, unde-or fi ăia. Duduiau zările de copitele cailor bueştri.  C-o mână ce-i rămăsese slobodă, îşi rupse salba de mărgele de la gât şi lăsa şi ici şi colo câte-o mărgică iar cu ea cădea şi câte-o lacrimă, lacrimă bogată, puvoiu de durere, ca din ochiu de uriaş. Că fata Urieşilor de la Glogoveţ s-a mai întors sau nu, la părinţii şi soaţele sale, n-au mai avut ştire bătrânii. Însă mărgelele udate cu lacrimi au rămas. Şi cine le caută le găseşte şi astăzi, aici la Blaj, în lacul Chereteu, la Iclod, la tăuiştile de la Cetatea de Baltă, pe Câmpie, până în munţii Rodnelor. Şi mai dincolo!”
În anul 2011, pe dealul din apropierea zonei cetăţii a fost amplasată o cruce monumentală care se vrea o aducere aminte pentru istoria şi legendele locului. Crucea a fost amplasată cu sprijinul Asociaţiei culturale ,,Aaron Vasile”, denumită după un fost poet şi traducător român originar din sat. Aaron Vasile este cel mai cunoscut fiu al satului, a trăit între anii 1770 – 1822 şi a fost cunoscător de maghiară, germană şi latină. „Păcatul“ predării Istoriei la Blaj în Limba română şi nu în maghiară – motivul judecăţii dintre Episcopul Ioan Lemeni şi dascălul Simion Bărnuţiu Cum a murit Avram Iancu – „Crăişorul Munţilor“. Răpus de inimă rea, a luptat până la sfârşitul vieţii pentru drepturile românilor
Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *