Silita, obiceiul de prinderea Postului Paştelui

Începutul postului Paştelui, numit şi Lăsata Secului, este marcat în satele din Alba prin obiceiuri vechi de sute de ani, chiar din perioada precreştină, unele dintre acestea, cum sunt Fărşangul şi Hodaiţele, fiind practicate încă, dar cu influenţe moderne care au schimbat tradiţiile populare.

Potrivit acesteia, în judeţul Alba obiceiul a avut manifestări ample, fiind întâlnit în trecut în majoritatea satelor. Astfel, în ultima seară, înaintea începerii postului, în fiecare familie, oricât de săracă ar fi fost, se puneau pe masă plăcinte şi sarmale. Acest obicei este şi astăzi respectat în unele familii.

Ca şi înaintaşii lor, gospodinele de la sat spălau toate vasele cu leşie, ca să nu mai rămână urme de dulce pe ele. Mai demult, oalele în care s-a făcut mâncare de dulce erau spălate şi duse în pod şi se aduceau, în schimb, oale anume pentru mâncarea de post.

Ziua silitei coincide in fiecare an cu începutul Postului Pastelui. Istoria silitei se pierde însa departe în negura vremii, în timpul bunicilor și străbunicilor noștri. In aceasta zi, cei mai bucuroși sunt copiii, deoarece ei sunt eroii zilei, așteptînd cu nerăbdare după-amiaza, cînd, împreuna cu părintii lor, încep sa se adune in mijlocul satului pentru a-și roti silitele. Silita este, de fapt, o zdreanță bine îmbibata în motorina și strînsa cu sarma, ca un ghem, căreia i se da foc si care, mai apoi, se învîrte deasura capului.