Ioan Bianu
Ioan C. Bianu (n. 8 septembrie 1856, Făget, comitatul Târnava Mică – d. 13 februarie 1935, București) a fost un filolog și bibliograf român, membru titular și președinte al Academiei Române.
Ioan Bianu a absolvit Facultatea de Litere din București, după care, în 1888, cu sprijinul oferit de Alexandru Odobescu și Bogdan Petriceicu Hasdeu, și-a continuat studiile la Milano, Madrid și Paris. A fost profesor de limba și literatura română la Liceul „Sfântul Sava” și șeful primei Catedre de Istoria Literaturii Române, la Facultatea de Litere și Filosofie din București. În 1884 a devenit directorul Bibliotecii Academiei, instituție pe care a condus-o pînă la sfîrșitul vieții cu un devotament devenit legendar.A organizat biblioteca Academiei, înzestrând-o cu un număr mare de manuscrise, cărți și periodice. Pentru a se documenta a făcut o serie de călătorii în Rusia, Marea Britanie, Germania etc., unde a vizitat numeroase biblioteci și s-a interesat de modul lor de organizare și funcționare.
Activitatea deosebită i-a adus alegerea ca membru corespondent al Academiei Române în 1887 și ca membru titular în 1902. În 1927 Ion Bianu a devenit secretar general al acestei instituții pentru ca în 1929 să numit președintele ei, iar între 1932 și 1935 vicepreședinte.
Sub conducerea sa s-au alcătuit mari lucrări de bibliografie, între care primele trei volume din Bibliografia românească veche, 1508 – 1830 (1903 – 1936) și Catalogul manuscriptelor românești (3 vol., 1907 – 1931). A editat numeroase texte vechi. Este unul dintre autorii principali ai reformei ortografice din 1904 a Academiei, reformă care a reprezentat un pas important în introducerea principiului fonetic în scrierea limbii române. Sub îndrumarea lui Ion Bianu s-a organizat primul Congres Național al Bibliotecarilor (București, 1924) și prima Asociație a Bibliotecarilor din România (la 15 sepembrie 1924), al cărui președinte a devenit.
Ca principal reprezentant al filologiei românești, Ion Bianu s-a preocupat de reforma ortografiei limbii române, contribuind la ortografia aprobată de Academia Română în 1904. A elaborat numeroase studii despre literatura veche, a promovat cercetarea folclorului inițiind prima serie românească de publicații folclorice și etnografice.