Categorie: Personalitati

Vasile Aaron

2 Comments

Vasile Aaron (n. 1770, Glogoveț – d. 1822, Sibiu) a fost un jurist, traducător și poet român din Transilvania.

  A fost fiul parohului român unit (greco-catolic) Vasile Aaron din satul Glogoveț, de lângă Blaj. A urmat cursurile de teologie ale seminarului din Blaj și dreptul la Cluj. A fost cunoscător al limbilor română, germană, maghiară și latină.

  Datorită acestor studii, el va ajunge la Sibiu unde va lucra ca jurist şi avocat în administrația episcopiei transilvănene. Este colaborator ca notar al Companiei Grecești. A fost primul român cu drept de pledare în instanțele Universității Săsești.

  Este unul dintre importanţii exponenţi ai Iluminismului românesc. El prelucrează o serie de scrieri antice şi medievale, aceseta având un mare succes între români şi mai important având un rol educativ însemnat. El a tradus „Patima Domnului nostru Iisus Hristos” în 1805, „Piram şi Tisbe” din 1807 sau „Istoria lui Sofronim, „Anul cel mănos” în 1829 şi a Haritei cei frumoase” din 1821. A prelucrat „Metamorfozele” lui Ovidiu şi parţial „Eneida” şi a „Bucolicelor” lui Vergiliu. Este considerat unul dintre mentorii literari ai lui Anton Pann.

 Portretul este realizat de artistul blăjean Emil Comșa, pasionat de a reface chipuri după semnalmente păstrate în scris. Aici, după spusele dlui Ioan Solea, a refăcut portretul lui Vasile Aaron după descrierea din pașaport. (La vremea aceea, pașapoartele nu aveau și fotografie, normal… 🙂 )

Distribuie

Vasile Aftenie (1899-1950)

No Comments

Episcopul Vasile Aftenie s-a născut la 14 iunie 1899, în satul Lodroman, din părinţii Petru şi Agafia.

În 1919 s-a înscris la Teologie, fiind trimis mai apoi la Roma, la Colegiul Grec „Sf. Atanasie”. În 1925 a obţinut doctoratul în Filosofie şi Teologie, după care a revenit în ţară. La 1 ianuarie 1926 a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Vasile Suciu. După o lună a fost numit profesor la Academia de Teologie din Blaj. A fost numit protopop de Bucureşti şi ulterior canonic al Capitulului Arhiepiscopal din Blaj. La 1 octombrie 1939 a fost numit Rector al Academiei Teologice din Blaj.

În aprilie 1940 a fost numit Episcop titular de Ulpiana, auxiliar al Mitropolitului Alexandru Nicolescu. Consacrarea a avut loc pe 5 iunie 1940 în Catedrala din Blaj. S-a întors la Bucureşti ca Episcop Vicar.

După diferite încercări eşuate ale comuniştilor de a-l compromite, a fost arestat la 28 octombrie 1948. A fost dus, împreună cu ceilalţi cinci Episcopi greco-catolici, la Dragoslavele şi apoi la Mănăstirea ortodoxă Căldăruşani, transformată în lagăr. A refuzat scaunul de Mitropolit oferit de ortodocşi în schimbul trădării credinţei. În mai 1949 a fost transferat şi izolat la Ministerul de Interne. Acolo a fost supus unor torturi oribile, care reclamau o rezistenţă supraomenească.

Mutilat de bătăi, a fost depus la închisoarea Văcăreşti, unde la 10 mai 1950 a încetat din viaţă. A fost înhumat la cimitirul Belu catolic cu serviciul religios celebrat de un preot romano-catolic.

sursa : http://www.bru.ro

Distribuie

Friedrich Muller (1884-1969)

No Comments

S-a născut în 1884 în Valea Lungă . Este fiul episcopului evanghelic Friedrich Muller. A studiat la Sibiu şi apoi la Leipzig, Cluj, Viena şi Berlin, specializându-se în istorie, filosofie şi teologie.

În Transilvania va fi profesor, pe rând, la Braşov şi la Sighişoara. Între 1922 şi 1921 va fi directorul şcolii din Sighişoara.

Revine la Sibiu, unde va fi numit profesor la Colegiul Brukenthal şi preot paroh al oraşului. Paşii săi următori au fost numirea în funcţia de episcop vicar şi apoi în cea de episcop al României al Bisericii Evanghelice în 1945, funcţie ce o va deţine până la moartea sa.

S-a opus permanent imixtiunii politicului şi aici ne referim la imixtiunea nazistă şi mai apoi la cea comunistă. El nu a acceptat ca şcolile germane să devină administrate de reprezentanţii hitlerismului între etnicii saşi.

A condus o muncă exemplară în reorganizarea vieţii germanilor din România, după deportările masive operate de comunişti. Va reînfiinţa orfelinate, azile de bătrâni, etc…

A scris o serie de lucrări de istorie, foarte importante rămânând studiile sale legate de istoria saşilor. A scris primele manuale de istorie a României în limba germană. Între 1933 şi 1941 va conduce Societatea Transilvăneană pentru Geografie.

A murit în 1969 la Sibiu, unde este şi înmormântat.

sursa :http://www.razvanpop.ro/2010/08/15/friedrich-muller-lagngenthal-10-mari-sibieni/

Distribuie

Nicolae Comsa (1905-1946)

No Comments

S-a născut, într-o familie de ţărani, la 20 decembrie 1905, în satul Făget, comuna Valea Lungă, jud. Alba. Urmează, în satul natal, cursurile primare şi gimnaziale, iar cele liceale în Blaj, la Liceul „ Sf. Vasile cel Mare” luându-şi bacalaureatul în 1925, fiind în aceeaşi promoţie cu Episcopii Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu. Din toamna anului 1925 devine student al Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii „Ferdinand I” din Cluj, la specialităţile Limba română şi Limba latină. Revenind la Blaj, în 1928, după terminarea facultăţii, este numit profesor de limba română la Liceul „Sf. Vasile cel Mare”. Pentru a deveni preot se înscrie în 1929 la Academia de Teologie din Blaj. A fost hirotonit preot în 2 iunie 1932 de către Episcopul Valeriu Traian Frenţiu. În perioada 1942-1946 a fost director al Bibliotecii Centrale Arhidiecezane. În această funcţie, depunând o intensă activitate, a inventariat şi catalogat fondul de carte al Bibliotecii. S-a dedicat şi activităţii literare scriind piese de teatru, cărţi şi articole. A fost membru în diferite colegii redacţionale la mai multe reviste din perioada interbelică şi colaborator la diferite publicaţii din ţară. Cele mai reprezentative lucrări ale sale sunt: Dascălii Blajului (1940), Episcopul Ion Inochentie Micu ( 1943), Corespondenţa între Ion Micu Moldovan şi Ion Bianu ( 1943) şi Manuscrisele româneşti din Biblioteca Centrală din Blaj ( 1944). A murit în ziua de 18 noiembrie 1946 într-o clinică din Cluj, fiind înmormântat la Blaj. Pe placa mormântului, în mod simbolic, se află o carte deschisă având următoarea inscripţie:
„Dascăl în clasă,
Dascăl acasă
Dascăl în labirintul rafturilor
Viaţa profesorului nostru
Nicolae Comşa
A fost o continuă dăruire de sine,
fără zgomot, fără emfază”.

sursa:http://www.e-communio.ro/stire227-istoricul-cladirii-curiei-arhiepiscopiei-majore-blaj

Distribuie

Ioan Bianu

No Comments

Ioan C. Bianu (n. 8 septembrie 1856, Făget, comitatul Târnava Mică – d. 13 februarie 1935, București) a fost un filolog și bibliograf român, membru titular și președinte al Academiei Române.

Ioan Bianu a absolvit Facultatea de Litere din București, după care, în 1888, cu sprijinul oferit de Alexandru Odobescu și Bogdan Petriceicu Hasdeu, și-a continuat studiile la Milano, Madrid și Paris. A fost profesor de limba și literatura română la Liceul „Sfântul Sava” și șeful primei Catedre de Istoria Literaturii Române, la Facultatea de Litere și Filosofie din București. În 1884 a devenit directorul Bibliotecii Academiei, instituție pe care a condus-o pînă la sfîrșitul vieții cu un devotament devenit legendar.A organizat biblioteca Academiei, înzestrând-o cu un număr mare de manuscrise, cărți și periodice. Pentru a se documenta a făcut o serie de călătorii în Rusia, Marea Britanie, Germania etc., unde a vizitat numeroase biblioteci și s-a interesat de modul lor de organizare și funcționare.

Activitatea deosebită i-a adus alegerea ca membru corespondent al Academiei Române în 1887 și ca membru titular în 1902. În 1927 Ion Bianu a devenit secretar general al acestei instituții pentru ca în 1929 să numit președintele ei, iar între 1932 și 1935 vicepreședinte.

Sub conducerea sa s-au alcătuit mari lucrări de bibliografie, între care primele trei volume din Bibliografia românească veche, 1508 – 1830 (1903 – 1936) și Catalogul manuscriptelor românești (3 vol., 1907 – 1931). A editat numeroase texte vechi. Este unul dintre autorii principali ai reformei ortografice din 1904 a Academiei, reformă care a reprezentat un pas important în introducerea principiului fonetic în scrierea limbii române. Sub îndrumarea lui Ion Bianu s-a organizat primul Congres Național al Bibliotecarilor (București, 1924) și prima Asociație a Bibliotecarilor din România (la 15 sepembrie 1924), al cărui președinte a devenit.

Ca principal reprezentant al filologiei românești, Ion Bianu s-a preocupat de reforma ortografiei limbii române, contribuind la ortografia aprobată de Academia Română în 1904. A elaborat numeroase studii despre literatura veche, a promovat cercetarea folclorului inițiind prima serie românească de publicații folclorice și etnografice.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Bianu

Distribuie
Categories: Personalitati